Am citit azi, pentru a treia oara, Femei de Mihail Sebastian. O carticica parca facuta special pentru o dupa-amiaza mohorata de noiembrie. Am scris aici un mic pasaj care, de fiecare data cand il citesc, imi da o stare pe care nu as putea sa o explic.
"A gasit-o goala, trantita, de-a curmezisul celor doua paturi conjugale, foarte palida, dar cu ochii stralucind de febra. Lumina de amurg, mai scazuta din cauza perdelelor grele, ce acopereau complet ferestrele, ii mareau paloarea si arunca pe perne mari pete de umbra.
- Esti bolnava?
- Nu, te iubesc. "
Este ciudat, chiar ironic, cum ca , pe masura ce barbatii isi arata ochii larg inchisi si locul gol din stanga ( se pare un consens amongst us girls), eu am placerea de a deveni mai romantica. :) Nu trebuie sa lasi vreodata pe cineva sa te acreasca. Even though you sometimes find yourself in quite a pickle of a situation. :)
13 years ago
1 comment:
ce bine k exista si Cartarescu si viziunea lui boema asupra femeilor :))
Post a Comment